Site icon Minuni

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Iuda Tadeu

Sfantul Apostol Iuda Tadeu, Ruda Domnului
Sfantul Apostol Iuda Tadeu, Ruda Domnului

21 August

Troparul Sfântului Apostol Tadeu, glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte Tadeu, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Să cântăm Domnului…

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înaintea Scaunului Stăpânului stând, Preaînțelepte Tadeu, dă-mi luminare, ca să laud prăznuirea ta cea de lumină purtătoare.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina cea fără de ani arătându-se cu noi sub ani, Cel mai presus de ființă te-a învrednicit pe tine, fericite, ca pe o rază să luminezi lumea.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu putere încingându-te pe tine Cel Nebiruit în tărie, te-a întărit ca să pierzi toată tăria celui amăgitor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Stăpână a toate te-ai arătat Născând în Chip de Negrăit pe Cel Ce stăpânește făpturile, de Dumnezeu Născătoare, Fecioară, Prealăudată.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Tu ești Întărirea…

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Raza Dumnezeiescului Dar luminând popoare, mărite, lumină curată te-ai arătat celor ce erau în întunericul celor cumplite.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vindecare și mântuire, cu voirile cele Dumnezeiești lucrătoare, înțelepte, ai adus împăratului Avgar, la dânsul venind.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Case Duhului Celui Atotlucrător ai făcut pe pământeni, înțelepte, surpând capiștile piericiunii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Însemnările Legii celei mai dinainte și glasurile proorocilor, Stăpână, au arătat prealuminat înfricoșătoare Nașterea ta, Maica lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale…

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Minte înaltă având, ai luat Dumnezeieștile cunoștințe și Darurile Duhului, ucenice Tadeu, al Împăratului tuturor.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În învățătura Dumnezeieștilor Taine fiind, preafericite, pe cei neînvățați ai luminat, să cinstească Treimea Cea de o Ființă.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Legea Dumnezeiască ai scris în inimă, fericite, ștergând mai întâi scrisorile necunoștinței și idolii păgânătății.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ca Una care ai născut pe Făcătorul, te-ai arătat Împărăteasă a toate făpturile. Pentru aceasta te slăvim, de Dumnezeu Născătoare, Ceea ce numai tu ești pururea Fecioară.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Din noaptea necunoștinței…

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând Dumnezeiască asemănarea Stăpânului, fericite, la Avgar stăpânitorul, Dumnezeiesc doctor ai venit.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfințitul Toma după Dumnezeiasca Înălțare a Cuvântului, propovăduitor te-a trimis la cei ce aveau trebuință, Preaînțelepte Tadeu.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând Avgar bolile gonite și inimile vindecate, s-a umplut de Dumnezeiască luminare, prin mijlocirile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Pe Cuvântul Întrupat, Cel Ce poartă îndoită lucrare, L-ai născut, Fecioară, Ceea ce nu știi de nuntă, rămânând Fecioară Neîntinată.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Iona din chit a strigat…

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminarea Sfântului Duh ce s-a sălășluit în inima ta, adevărat luminător lumii te-a făcut pe tine, Apostole Tadeu, cel ce ai stricat întunericul înșelăciunii.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând pe trup rănile lui Hristos cele mântuitoare, Apostole Tadeu, ca o frumusețe ai izbăvit, înțelepte, popoare de toată grozăvia şi la Bucuria Cea Frumoasă te-ai înălțat.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o dimineață te-ai arătat, pe Soarele dreptății arătându-l nouă, mărite, cu Care, luminându-ne, fii luminii celei înțelegătoare printr-Însul noi pământenii ne-am făcut, Apostole Tadeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Prunc Nou ne-ai născut nouă pe Cel de o Ființă cu Tatăl, Care iarăși a adus firea omenească cea stricată la frumusețea cea dintâi, Curată.

 

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Prăznuirea Apostolului cea de bucurie a sosit, să o săvârșim astăzi cu veselie. Că el dă, celor ce-l cinstesc pe dânsul cu credință, izbăvire de păcate și Dumnezeiască Tărie, căci are îndrăzneală ca un Dumnezeiesc tăinuitor al darului lui Hristos.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii cei bine credincioși…

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Minuni săvârșind cu chemarea Domnului, Celui ce a îmbrăcat materia trupului, ai tras popoare și cetăți la credința cea adevărată, preamărite, care cântă: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai oprit putreziciunea necredinței, cu Dumnezeiască sarea cuvintelor tale celor dulci şi ai vindecat inimile cele rănite cu săgeata șarpelui, Fericite Apostole, cântând: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicându-te la înălțimea privirii spre cele de sus, te-ai umplut, Sfinte Apostole Tadeu, de Dumnezeiescul Duh; și cu cuvântul de mântuire Dumnezeiește te-ai îmbogățit și popoare ai învățat să cânte: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Cu obiceiul meu alunecând și cu fapte netrebnice îmbrăcat fiind, la tine scap: ajută-mi, Stăpână, obiceiuri de pocăință dând smeritului meu suflet, ca să te măresc pe tine.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Biruitori chinuitorului…

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cer te-ai arătat, spunând Slava lui Dumnezeu, Apostole Tadeu și păgânilor ai fost luminare, la Dumnezeiasca credință aducând pe cei ce cântă cu căldură: Lăudați pe Domnul și-L preaînălțați în veci.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tărie celor neputincioși, orbilor și slăbănogilor bună umblare, fericite, dând cu puterea Duhului, cetății Edesei luminător te-ai făcut. Pentru aceea, te laudă pururea cu credință pe tine, Sfinte Apostole Tadeu.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce cu bogăția minunilor a întors la credință cu Dumnezeiasca voie neamul cel necredincios și din înșelăciunea idolească a scăpat pe cei ce alergau la dânsul, cu credință după datorie să fie mărit Apostolul Tadeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Umbra Legii a încetat, Stăpână, născând tu pe Dătătorul Legii, Cel Ce luminează cu darul lumea. Pe Acela pururea roagă-L să se milostivească degrabă spre mine cel biruit de legea păcatului.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Cu adevărat Născătoare…

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce vezi Dumnezeieștile răsplătiri cele veșnice și lângă doririle cele mai desăvârșite mai luminat te apropii, Fericite Apostole Tadeu, veselește-te și dănțuiește.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un cedru, ca un mare chiparos, Mărite Tadeu, cu bunătățile te-ai înălțat, umplând de bună mireasmă inimile celor ce te laudă pe tine.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreunatu-te-ai cu Apostolii, fericite și cu mucenicii și cu cetele celor fără de trup, bucurându-te; cu aceia roagă-te să se mântuiască cei ce te cinstesc pe tine.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta cu strălucirea darurilor, din destul luminând gândurile credincioșilor, pe toți îi îndemna să te laude pe tine, Sfinte Apostole Tadeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Iubitoare de bine, Fecioară, fă bun sufletul meu cel înrăutățit cu păcatele, Ceea ce ai născut pe Cuvântul cel Preabun.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul…

Apropiindu-te de Soarele Cel Înțelegător, de la Care ai luat Razele cele de Taină, te-ai făcut ca o stea prealuminoasă, strălucind toată plinirea pământului și împărtășind negura înșelăciunii, preafericite. Pentru aceasta, pomenirea ta cea de lumină purtătoare și sfântă, cu credință o prăznuim și cu un glas grăim către tine: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Praznicului Adormirii Maicii Domnului, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Ceata cea preacinstită a înțelepților Apostoli s-a adunat în chip minunat să îngroape cu Preamărire trupul cel Preacurat, Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată. Cu aceia au cântat mulțimile îngerilor, lăudând Cinstită adormirea ta, pe care cu credință o prăznuim.

Sfantul Apostol Iuda Tadeu, Ruda Domnului

Poate fi de interes:

Acatistul Sfantului Apostol Iuda Tadeul

Exit mobile version