Sfantul Apostol Iuda Tadeu
Sfantul Apostol Iuda Tadeu

Sfantul Apostol Iuda Tadeu, ruda Domnului
grabnic ajutător al celor fără speranță,
ajutător în situații aparent imposibile, fără ieşire, disperate
(19 iunie)

[… Mai întâi sunt rugăciunile începătoare …]

Troparul

Al lui Hristos frate şi mucenic tare, ştiindu-te pe tine, Sfinte Iuda, cu sfinţenie te lăudăm pe tine, cel ce ai călcat înşelăciunea şi credinţa ai păzit. Pentru aceasta astăzi preasfântă pomenirea ta prăznuind, dezlegare de păcate cu rugăciunile tale luăm.

Slavă …, [… se citește din nou troparul …], Și acum …, a Născătoarei

Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-se întru unire neamestecată și crucea de bună voie pentru noi luând, prin care înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

Condacul I

Mult-smeritului Apostol şi rudă a Domnului nostru Iisus Hristos, Iuda Tadeul, lauda mucenicilor, grabnic ajutător al celor deznădăjduiţi, să-i cântăm cu bucurie: Mare este Dumnezeu întru tine, Sfinte Apostole Tadeu al Galileii!

Icosul I

Ai fost născut, o, Sfinte Apostole, în Nazaretul Galileii, fiind unul dintre cei patru fii ai Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria: Iuda, Iacov, Iosie şi Simon. Şi tot ca şi fraţii tăi, la început nu credeai în El. Apoi, înţelegându-ţi greşeala, ai devenit unul dintre cei doisprezece apostoli ai Mantuitorului şi te numeai cu smerenie ,,Iuda, sluga lui Hristos şi fratele lui Iacov”. Pentru aceasta, o, sfinte Iuda Tadeu, trimite-mi ajutor spre a cinsti sfântă apostolia ta:
Bucură-te, învăţătorul smereniei;
Bucură-te, îndreptătorul mândriei;
Bucură-te, dascălul pocăinţei;
Bucură-te, stâlpul credinţei;
Bucură-te, înţelept slujitor al lui Hristos;
Bucură-te, că ascultarea ţi-a adus folos;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al II-lea

Spre a evita confuzia cu un alt Iuda, Sfantul Evanghelist Matei te-a numit cu înţelepciune Tadeu, ce se tâlcuieşte ,,lăudător” şi ,,mărturisitor” sau ,,sânii laptelui”. Te-a mai numit şi Levi, arătând astfel râvna şi vitejia ta în lupta pentru Mântuitorul nostru, după ce te-ai încredinţat că Iisus este Mesia. Iar alţii, numindu-te Varsava, ce se tâlcuieşte ,,fiul întoarcerii”, au arătat astfel imensa ta pocăinţă, credinţă şi dragoste, pentru care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al II-lea

Spre tine năzuim, aşadar, cu încredere, o sfinte apostole Iuda-Tadeu-Levi, şi te chemăm în rugăciunile noastre. Apără-ne ca un leu de patimile sufleteşti şi trupeşti, ajută-ne sa înţelegem şi să împlinim cuvintele Sfintei Evanghelii, ajută-ne să mărturisim şi noi cu vorba, cu fapta şi cu gândul dreapta credinţă, spre slava lui Dumnezeu şi ajutorul aproapelui, pe noi, cei ce-ţi cântăm:
Bucură-te, râvnă aprinsă;
Bucură-te, comoară necuprinsă;
Bucură-te, mărturisitor înflăcărat;
Bucură-te, luptător avântat;
Bucură-te, biruinţă a patimilor;
Bucură-te, bucuria îngerilor;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al III-lea

În tinereţe, ai arătat mai întâi şi neiubire faţă de Hristos, nevrând ca din averea maicii tale sa I se facă parte şi Lui. Ţi-ai pus apoi sufletul pentru Hristos, devenind apostolul Lui, dându-ne astfel exemplu de pocăinţă, de smerenie de credinţă şi de iubire. Voiai cu înflăcărare ca toată lumea să-L cunoască pe Hristos, să creadă în El, să-L iubească, să se mântuiască şi să cânte în veci: Aliluia!

Icosul al III-lea

La tine alergăm, o, sfinte Apostole Iuda Tadeu, ca la unul care înţelegi înşelarea diavolească prin ură şi prin necredinţă, să ne vindeci de patimi şi pe noi şi pe apropiaţii noştri, ai celor ce-ţi cântăm:
Bucură-te, dragoste nemăsurată;
Bucură-te, evanghelie întrupată;
Bucură-te, învăţătorul recunoştinţei;
Bucură-te, dascălul nevoinţei;
Bucură-te, cel ales şi încercat;
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor devotat;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al IV-lea

După Înălţarea Domnului, ai propovăduit, Sfinte, Apostole, Evanghelia, mai întâi în Iudeea, în Galileea, în Samaria şi în Idumeea. Apoi ai mers în Arabia, în Siria, în Mesopotamia şi în Edesa, cetatea lui Avgar, unde ai desăvârşit lucrarea începută de către un alt sfânt cu numele Tadeu, unul din cei şaptezeci de apostoli, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al IV-lea

Ai binevestit apoi cuvântul lui Dumnezeu şi în Persia, unde ai scris în limba greacă o epistolă către toţi credincioşii, scurtă, plină de învăţături folositoare despre taina Preasfintei Treimi şi a întrupării lui Hristos, despre deosebirea îngerilor buni de cei răi, despre Înfricoşata Judecată. Ne-ai sfătuit apoi să fugim de necurăţiile păcatelor trupeşti, de huliri, de mândrie, de neascultare, de invidie, de urâciune, de meşteşugiri şi de vicleşuguri. Ne-ai îndemnat apoi ca fiecare să fim statornici în propria chemare în credinţă, în rugăciune şi în dragoste. Ne-ai învăţat apoi să ne îngrijim de întoarcerea celor rătăciţi la adevărata credinţă şi să ne păzim de eretici, a căror pierzare o considerai asemenea cu cea a sodomitenilor. Ne-ai îndemnat apoi ca, pe lângă dreapta credinţă, să avem fapte bune cuviincioase chemării şi vrednice de mântuire, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că în puţine cuvinte ai spus lucruri mari;
Bucură-te, povăţuitorul celor slabi şi ai celor tari;
Bucură-te, aprig luptător împotriva păcatului;
Bucură-te, cel ce ne ocroteşti de chinurile iadului;
Bucură-te, apărător al valorilor creştine;
Bucură-te, cinstitor al rânduielii divine;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al V-lea

Nu cunoaştem mulţimea durerilor şi a ostenelilor tale, Apostole Sfinte, în timp ce L-ai propovăduit pe Hristos. Ştim, însă, că ai botezat şi ai încredinţat prin minuni popoarele, povăţuindu-le la mântuire. Iar credincioşii ajutaţi prin rugăciunile tale Îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al V-lea

Îndrăznim, Sfinte Apostole Iuda Tadeu, la milostivirea ta. L-am supărat pe Dumnezeu prin faptele noastre de ocară şi suferim din cauza păcatelor noastre. Mijloceşte ajutor după voia lui Dumnezeu, pentru sufletele şi trupurile noastre ce zac în suferinţe sufleteşti şi trupeşti. Credem că tu acelaşi eşti acum ca şi atunci şi poţi să mângâi pe cei întristaţi ori deznădajduiţi ajutându-i în situaţii ce par a nu avea rezolvări, spre slava Preasfintei Treimi. Tu eşti cel care ştii că deznădejdea este cel mai mare păcat în care necuratul caută să ne arunce. Ajută-ne să stăruim în rugăciune pe noi, cei întristaţi, şi să înţelegem rostul suferinţei sau să ne izbăvim de aceasta pentru a nu cădea în deznădejde. Ajută-ne să ne purtăm crucea şi să răspundem chemării lui Hristos pe noi, cei ce-ţi cântăm:
Bucură-te, doctor al trupului;
Bucură-te, vindecător al sufletului;
Bucură-te, nădejdea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, apărarea celor asupriţi;
Bucură-te, dascăl al virtuţii;
Bucură-te, mustrarea necredinţei;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al VI-lea

Te-ai dus apoi prin părţile Araratului, unde ai întors mulţime de popor de la înşelăciunea diavolească la Hristos. Ai fost prins, însă, de închinătorii la idoli şi, după îndelungate chinuri, ai fost spânzurat pe lemn în chip de cruce şi străpuns cu săgeţi de către cei necredincioşi. Şi astfel ai trecut la Hristos Dumnezeu, unde cânţi împreună cu toti sfinţii Lui: Aliluia!

Icosul al VI-lea

Sfinte Apostole Iuda Tadeu, slăvim mucenicia ta şi te rugăm să mijloceşti pentru noi dobândirea înţelepciunii, pentru a şti când ne este de folos răbdarea suferinţei şi când trebuie să-l rugăm pe Dumnezeu să ne izbăvească de aceasta. Ajută-ne să dobândim tăria mărturisirii credinţei în aceste vremuri de cernere! Ajută-ne să vieţuim după voia lui Dumnezeu, apărând poruncile divine şi credinţa ortodoxă pentru care te-ai adus jertfă vie pe tine însuţi, pe noi, cei ce-ţi cântăm:
Bucură-te, slugă bună ce roade multe ai adus;
Bucură-te, frate după duh al lui Iisus;
Bucură-te, că voia Lui ai împlinit;
Bucură-te, că, la fel ca El, în chip de cruce, pe lemn ai fost răstignit;
Bucură-te, mucenic ce multe chinuri ai răbdat;
Bucură-te, cel cu veşnica slavă încununat;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al VII-lea

Vestea minunilor tale s-a transmis peste timp din neam în neam şi, astfel, mulţi aleargă la tine atunci când se află în situaţii disperate. Tu pe toţi îi mângâi şi îi indemni să-L cinstească pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icosul al VII-lea

La tine alergăm şi noi cei luptaţi de patimile noastre şi ale altor oameni, prin gânduri necurate, prin necazuri îngăduite de Dumnezeu pentru păcatele noastre, prin boli şi prin ispite.
Bucură-te, alungarea demonilor;
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
Bucură-te, împăcarea celor despărţiţi;
Bucură-te, mângâierea celor asupriţi;
Bucură-te, mustrarea asupritorilor;
Bucură-te, liniştea rugătorilor;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al VIII-lea

Multe sunt mărturiile credincioşilor care au apelat la ajutorul tău în situaţii disperate. Fiecare mărturie reprezintă încă o dovadă că apostolia ta continuă şi în zilele noastre, căci, odată cu ajutorul tău, îi îndemni pe toţi cei ce ţi se roagă să se pocăiască şi să-I cânte Lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al VIII-lea

Te rugăm, sfinte Apostole Iuda Tadeu, cercetează vieţile noastre şi vezi dacă ne aflăm pe drumul mântuirii şi dacă voia noastră corespunde cu voia lui Dumnezeu. Ajută-ne cum ştii şi cum poţi. Pe cei în vârstă, ajută-i să fie exemple bune pentru cei tineri. Pe cei tineri, ajută-i să fie bucurie părinţilor. Pe cei neînţelepţi, ajută-i să devină înţelepţi. Pe cei necredincioşi, ajută-i să devină credincioşi. Pe cei aflaţi în situaţii disperate, ajută-i să dobândească rugăciune, spovedanie, împărtăşanie, izbăvirea de chinurile veşnice, fericire cerească, înţelepciune, cugetarea la patimile lui Hristos, răbdare, recunoştinţă pentru darurile deja primite, smerenie, credinţă, nădejde, dragoste, ocrotire, ajutor şi folos duhovnicesc. Cercetează-ne şi pe noi, cei ce-ţi cântăm:
Bucură-te, apărătorul cauzelor ce par a fi pierdute.
Bucură-te, ocrotitorul celor aflaţi în examene;
Bucură-te, cel ce îi ajuţi pe cei din închisori;
Bucură-te, vindecătorul celor bolnavi;
Bucură-te, că aduci linişte în sufletele întristate;
Bucură-te, ajutorul celor aflaţi în felurite necazuri;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al IX-lea

Ai fost închipuit de pictor cu o icoană a Domnului nostru Iisus Hristos pe piept, pentru a arăta râvna ta sfântă, şi cu o săgeată, spre mărturie a pătimirii tale, căci ai fost străpuns cu săgeţi de către cei necredincioşii care nu ştiau să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al IX-lea

O, Sfinte Apostole Iuda Tadeu, ajută-ne să sporim în credinţă, nădejde, dragoste, smerenie, curăţie, milostenie, cumpătare, blândeţe, îndelungă răbdare şi hărnicie. Ajută-ne să ne vindecăm de mânie, mândrie, zgârcenie, lăcomie, desfrânare, invidie, lene, vrăjitorie şi avorturi.
Bucură-te, nădejde sfântă;
Bucură-te, chemare neabătută;
Bucură-te, chip al smereniei;
Bucură-te, sălaş al evlaviei;
Bucură-te, Levi, leu al rugăciunii;
Bucură-te, Tadeu, izvor al înţelepciunii;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al X-lea

Din pricina dispreţului pentru fapta lui Iuda Iscarioteanul, mulţi preferau să te numească Levi sau Tadeu. Însă tu ţi-ai sfinţit numele în smerenie, cântând mereu lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al X-lea

Roagă-te şi pentru noi, Preasfintei Treimi, Sfinte Iuda Tadeu, să ne dăruiscă Pogorârea Duhului Sfânt, darurile Preasfântului Duh şi rugăciunea în Duh şi în Adevăr, nouă, celor ce-ţi cântăm:
Bucură-te, următor credincios al lui Hristos;
Bucură-te, că asculţi şi înveţi cele ce sunt de folos;
Bucură-te, că ne înveţi să iertăm pentru a fi iertaţi;
Bucură-te, că ne ajuţi să-I fim lui Iisus prieteni şi fraţi;
Bucură-te, în via lui Hristos lucrător neobosit;
Bucură-te, mare apărător al creştinului oropsit;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al XI-lea

Slăvim pe Preasfânta Treime, căci prin întruparea şi jertfa pe Cruce a Mântuitorului, a făcut posibilă calea spre îndumnezeire. O cinstim pe Preasfânta Fecioară Maria care îi ajută pe creştini în încercările lor. Îi cinstim pe toți sfinţii şi îngerii alături de care mijloceşti pentru noi şi-I cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al XI-lea

Cinstim pomenirea ta, Sfinte Apostole Iuda Tadeu, şi te rugăm să mijloceşti ajutor de la Dumnezeu nouă, celor care îţi cântăm:
Bucură-te, slăvindu-L pe Dumnezeu;
Bucură-te, rugându-te pentru sufletul meu;
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii mele;
Bucură-te, apărătorul meu în ispite grele;
Bucură-te, chipul milosteniei;
Bucură-te, înfăţişarea smereniei;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al XII-lea

Cu ce cuvinte vom lăuda viaţa ta smerită, râvna ta înflăcărată şi dragostea-ţi nemăsurată pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos? Cu ce cuvinte vom lăuda minunile tale preaslăvite prin care îi binecuvântezi pe cei care te cinstesc? Negăsind cuvinte pe măsură, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate şi-I cântăm împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al XII-lea

Sfinte Apostole Iuda Tadeu, Îi mulţumim Preasfintei Treimi pentru ajutorul dat creştinilor prin mijlocirile tale şi ne rugăm ca şi de acum încolo să ne ajute şi pe noi să ne bucurăm de milostivirea Sa, pentru rugăciunile tale.
Bucură-te, izgonitorul tristeţii;
Bucură-te, aducătorul blândeţii;
Bucură-te, împăcarea celor învrăjbiţi;
Bucură-te, salvare a celor năpăstuiţi;
Bucură-te, lauda apostoliei;
Bucură-te, aflătorul bucuriei;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al XIII-lea

O, sfinte Apostole şi mucenice Iuda Tadeu, cel care ai dobândit atâta iubire pentru Mântuitorul nostru încât viaţa ta I-ai adus prinos, primeşte această rugăciune şi te roagă pentru apărarea noastră de Antihrist, de demoni şi de duşmani. Ajută-ne în necazurile şi în ispitele ce ne vin de la lume, de la trup si de la necuratul. Mijloceşte înţelepciune tuturor conducătorilor lumeşti și bisericeşti pentru a ne conduce pe căile mântuirii! Ajută-ne să trecem netulburați prin vămile văzduhului, ca, mântuiţi fiind, să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

[… Acest condac se zice de trei ori, apoi se citesc Icosul I şi Condacul I … ]

Icosul I

Ai fost născut, o, Sfinte Apostole, în Nazaretul Galileii, fiind unul dintre cei patru fii ai Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria: Iuda, Iacov, Iosie şi Simon. Şi tot ca şi fraţii tăi, la început nu credeai în El. Apoi, înţelegându-ţi greşeala, ai devenit unul dintre cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului şi te numeai cu smerenie ,,Iuda, sluga lui Hristos şi fratele lui Iacov”. Pentru aceasta, o, sfinte Iuda Tadeu, trimite-mi ajutor spre a cinsti sfântă apostolia ta:
Bucură-te, învăţătorul smereniei;
Bucură-te, îndreptătorul mândriei;
Bucură-te, dascălul pocăinţei;
Bucură-te, stâlpul credinţei;
Bucură-te, înţelept slujitor al lui Hristos;
Bucură-te, că ascultarea ţi-a adus folos;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul I

Mult-smeritului Apostol şi rudă a Domnului nostru Iisus Hristos, Iuda Tadeul, lauda mucenicilor, grabnic ajutător al celor deznădăjduiţi, să-i cântăm cu bucurie: Mare este Dumnezeu întru tine, Sfinte Apostole Tadeu al Galileii!

[… Apoi rugăciunile …]
(Rugăciunile către Sfântul Apostol Iuda TADEUL se citesc și pe 29 decembrie pentru împlinirea dorințelor imposibile!)

Prima rugăciune către Sfântul Apostol Iuda Tadeu

Sfinte apostol Iuda Tadeu, eu, (… aici se spune numele), mă încredinţez îngrijirii tale. Roagă-te pentru mine; ajută-mă să-mi amintesc că nu sunt singur în strădaniile mele. Te rog, fii alături de mine şi roagă-l pe Dumnezeu să-mi trimită speranţă în mâhnire, curaj în frică şi vindecare în timpul tuturor încercărilor. Te rog, cere-I Domnului nostru iubitor să-mi dea harul să accept orice îmi oferă viaţa şi să-mi susţină credinţa în puterea Sa vindecătoare.

Îţi mulţumesc, Sfinte Iuda Tadeu, pentru speranţa pe care o dai tuturor celor care cred şi ajută-mă, te rog, să ofer şi altora acest dar al speranţei. După voia lui Dumnezeu, Amin.

A doua Rugăciune către Sfântul Apostol Iuda Tadeu, ruda Domnului

O, Sfinte Iuda Tadeu, rudă a Domnului nostru Iisus Hristos, apostol și martir glorios, strălucit în virtuți și puternic în minuni, credincios și grabnic ajutător al celor care te cinstesc și se încred în tine, privește cu ochi milostivi la cel ce astăzi aleargă la tine și cere mijlocirea ta.
Tu ai dobândit de la Dumnezeu darul de a ajuta îndeosebi pe acei care au pierdut aproape orice speranță și se află în pragul disperării.
Privește, deci, la mine și vezi în ce strâmtorare mă aflu. Viața mea este o viață de suferință. Zilele mele sunt pline de durere și necaz, sufletul meu este o mare amărăciune.
Cărările mele sunt pline de suspine și lacrimi și griji mistuitoare care îmi macină toată puterea de viață.
Neliniștea, disperarea și lipsa de încredere în ajutorul de sus îmi copleșesc de multe ori sufletul, astfel încât mi se pare că mila dumnezeiască m-ar fi părăsit. Atunci sufletul meu se umple de întuneric, credința se clatină, inima mea slăbește și disperarea se furișează în suflet vrând să se facă stăpână peste mine, O, Sfinte Iuda Tadeu, tu nu mă poți lăsa în starea aceasta. La tine alerg, pe tine te rog, ajută-mi. Ascultă, te rog, rugămintea mea! Nu mă voi depărta de tine până când nu mă vei asculta. Grăbește-te și vino-mi te rog în ajutor și nu mă lăsa, ca încrederea mea în tine să nu fie rușinată. Fie ca prin mijlocirea ta să se prea-mărească și întru mine nesfârșita milostivire a lui Dumnezeu. Ascultă-mi rugăciunea mai ales în necazul meu cel mare pe care îl am acum și dă-mi grabnicul tău ajutor în (… aici se mărturisește necazul).
Nu lăsa ca sufletul meu să rămână zdrobit de aceasta lovitură a durerii și să cadă în disperare. Ascultă-mă o, Sfinte Iuda Tadeu, împlinește-mi rugămintea și eu îți voi fi recunoscător în toate zilele mele. Te voi cinsti ca pe cel mai de seama ajutător al meu.
Voi mulțumi lui Dumnezeu pentru mijlocirea ta și voi răspândi pe cât îmi va sta în putere cinstirea ta între oameni. Amin.

Sfantul Apostol Iuda Tadeu
Sfantul Apostol Iuda Tadeu

 
Poate fi de interes:

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Iuda Tadeu

Link-uri utile:
Biserica Sfântul Dumitru Poștă
Sfântul Apostol Iuda
Calendar Sfântul Apostol Iuda
Viața Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului
Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda
Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului
Blog despre Ortodoxie
Blog Agenția Miriam Turism
Sfantul Apostol Iuda Tadeu
Icoane pe lemn cu Sfinți galerie lucrări