Maica Domnului Umilenia BOGORODICINAIA
Maica Domnului Umilenia
(BOGORODICINAIA)

Maica Domnului – icoana (aspectul Său) “Umilenia”

PRAVILA DE RUGĂCIUNE “BOGORODICINAIA = NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU
(Această pravilă se face în mânăstirea din Diveevo a Sfântului Serafim de Sarov în fiecare seară, la
ora 21, la procesiunea de pe Kanafka – Drumul Maicii Domnului, care înconjoară mânăstirea)

 

PRAVILA DE RUGĂCIUNE “BOGORODICINAIA” (Născătoare de Dumnezeu) (adică
citirea de 150 de ori a cântării aduse din ceruri de către Arhanghelul Gavriil ca închinăciune Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu):

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre»

Această pravilă a fost dată de Maica Domnului însăși în veacul al VII-lea și
odinioară era săvârșită de către toți creștinii. Mai pe urmă însă a fost dată uitării.
Preacuviosul Serafim de Sarov a amintit de acestă pravilă. În chilia lui s-a găsit o
cărticică veche cu descrierea minunilor petrecute cu oamenii care împlineau acestă
pravilă.

Citirea de 150 de ori a rugăciunii «Bogorodicinaia» îi aduce creștinului un mare
folos. Domnul ne-a arătat cât de puternică este rugăciunea Preacuratei Sale Maici
înaintea Lui și cât de eficient este ajutorul acordat de Ea; în cele mai dificile
împrejurări și cu totul pe neașteptate, Ea ne-a întins mâna Sa izbăvitoare…

Citirea de 150 de ori a rugăciunii «Bogorodicinaia» îndepărtează mânia lui
Dumnezeu și chiar verdictul judecătorului Cunoscător – de – inimi este amânat.

O, ce mare îndrăzneală! «Bogorodicinaia» din focul patimilor ne scoate, din fundul
beznei ne ridică; cu această rugăciune nicicând nu vom pieri, în foc nu vom arde, cei
tulburați sufletește ne vom tămădui, cei întinați cu păcatele ne vom curăți, cei
omorâți de patimi vom învia și vom cânta cu bucurie: «Născătoare de Dumnezeu,
Fecioară, bucură-Te!»

La începutul acestei pravile se citesc rugăciunile Tatăl nostru …, Ușa milostivirii …,
Rugăciunea pentru părintele duhovnicesc … și de mântuire:

«Tatăl nostru, Carele ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția
Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer așa și pre pământ. Pâinea noastră cea spre
ființă dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi
iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pre noi în ispită ci ne izbăvește de cel
viclean.»

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

«Mântuiește, Doamne, pre părintele meu duhovnicesc (aici i se spune numele) și
pre toți fiii lui duhovnicești și pre frații noștri întru Hristos și pre toate rudeniile cele
după duh și după trup, întărește-i, apără-i și miluiește-i, dă-le mângâiere în
scârbe și vindecare de boale. Doamne! Trimite-i lui harul Sfântului Duh și
pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu ajută-ne, Doamne, să ne
îndreptăm viața și să ne mântuim sufletele noastre. Amin!»

Apoi, după fiecare 10 rugăciuni Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te …citim
«Ușa milostivirii», după care ne rugăm la
Maica Domnului după trebuințele fiecăruia, cu
cuvintele noastre, adăugând apoi
câte o cerere specifică.

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După primele 10 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de
Dumnezeu, mântuiește și păzește pre toți creștinii dreptmăritori, sporește-le
credința și pocăința, iar pre cei adormiți odihnește-i în veșnica slavă a
Domnului nostru.

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 20 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu,
mântuiește-i și întoarce-i în Biserica Ortodoxă pre cei rătăciți și căzuți robi ai
Tăi (aici le spuneți numele).

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 30 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu,
mântuiește-l și păzește-l pre părintele meu duhovnicesc (aici îi spuneți numele)
și cu sfintele rugăciunile lui miluiește-mă pre mine, păcătosul.

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 40 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu,
potolește întristările noastre și trimite mângâiere celor scârbiți și bolnavi robi
ai Tăi (aici le spuneți numele).

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 50 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu,
izbăvește-mă de ispite și de tot răul și de toate năpăstuirile.

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 60 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă
să săvârșesc toate lucrările mele întru slava lui Dumnezeu, spre folosul celor
apropiați.

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 70 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu,
păzește-mă de tot răul și acoperă-mă cu cinstitul Tău omofor.

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 80 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, înviază
sufletul meu și dăruiește-mi rugăciune statornică, către Tine.

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 90 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi
cu milostivirea Fiului Tau și a Stăpânului nostru, ca să-mi trimită harul
rugăciunii celei arzătoare și osârdnice.

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 100 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu,
înduplecă-L pre Domnul nostru Iisus Hristos să mă miluiască pre mine,
păcătosul (aici vă spuneți numele), să-mi ierte toate păcatele și să
mântuiască păcătosul meu suflet.

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 110 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu,
aprinde-mă cu iubirea Ta, întărește-mă cu credința și luminează ochii mei
întunecați cu păcatele.

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 120 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu,
izbăvește-mă de gânduri deșarte și dăruiește-mi cuget și inimă avântate spre
mântuire.

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 130 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu,
trimite-mi pace sufletească, odihnă și sănătate trupească.

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 140 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu,
dăruiește-mi sfârșit pașnic și netulburat și călăuzește-mi sufletul prin vămile
cele înfricoșătoare.

 

«Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat
este rodul pântecului Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre» (de 10 ori)

«Ușa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.»

După 150 rugăciuni: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, să-mi
fii mie, Maică a lui Dumnezeu, zid nebiruit și protectoare puternică, nu mă
respinge pre mine, păcătosul și nevrednicul (aici vă spuneți numele), care
alerg la împărătescul Tău acoperământ, căci Tu ești nădejdea creștinilor
și adăpostirea păcătoșilor.

 

La sfârșitul Pravilei de rugăciune rostim:

«Cuvine-Se cu adevărat să Te fericim pre Tine, Născătoare de Dumnezeu,
Cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce
ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât
serafimii, care fără stricăciune pre Dumnezeu – Cuvântul ai născut, pre Tine,
Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.»

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.

Doamne miluiește! (de trei ori)

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Preasfântă de Dumnezeu Născătoare Fecioară, acoperă-mă și mă păzește pre
mine, robul Tău (aici vă spuneți numele), de toată răutatea sufletului și a trupului
și de tot vrăjmașul cel nevăzut și văzut.

«Bucură-Te, Ceea ce ești cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine!
Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că
ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre.» Bucură-Te și Te veselește,
Născătoare de Dumnezeu Fecioară și Te roagă pentru robul Tău. Doamnă și
Stăpână a îngerilor și Maică a creștinilor, ajută-mi mie, robului Tău (aici vă spuneți numele).
O, Marie, cu totul fără de prihană, bucură-Te Mireasă nenuntită. Bucură-Te, bucuria celor
necăjiți și mângâierea celor scârbiți, Bucură-Te hrana celor flămânzi și limanul
celor înviforați. Bucură-Te, Cea mai sfântă decât sfinții și decât toată zidirea
mai cinstită. Bucură-Te, sfințenia Tatălui, lăcașul Fiului și umbrirea Duhului
Sfânt. Bucură-Te, palatul de lumina al lui Hristos Dumnezeul nostru,
Împăratul tuturor. Bucură-te, lauda creștinilor și ajutătoarea cea gata a celor ce
Te cheamă pre Tine.

Preasfânta Stăpâna mea, păzește-mă sub acoperământul Tău, căci în
preacuratele Tale mâini îmi pun duhul meu. Fii ajutătoare și acoperământ
sufletului meu în ziua cea înfricoșătoare a judecății și roagă-Te pentru mine,
nevrednicul, să intru curat și limpezit în rai. Să nu mă lepezi, Doamna mea, pre
mine, robul Tău (aici vă spuneți numele), ci ajută-mi mie și dă-mi împlinirea cererii.
Izbăvește-mă de toată primejdia, bântuiala, nevoia și neputința și dăruiește-mi pocăință
mai înainte de sfârșit. Ca prin mijlocirea și ajutorul Tău, mântuindu-mă în viața
aceasta de acum de tot vrăjmașul văzut și nevăzut, umblând cu plăcere de
Dumnezeu în voia iubitului Tău Fiu și Dumnezeului nostru, iar la ziua cea
înfricoșătoare a judecății izbăvindu-mă de veșnica și grozava muncă, să mă
închin, să mulțumesc și să slăvesc întru tot sfânt numele Tău în vecii vecilor.
Amin!

Bucură-Te, Cea plină de har!
Bucură-Te, Ceea ce ești preafericită!
Bucură-Te, Cea prea-binecuvântată! Domnul este cu Tine!

Această pravilă se face în mânăstirea din Diveevo a Sfântului Serafim de Sarov în fiecare seară, la
ora 21, la procesiunea de pe Kanafka (Drumul Maicii Domnului, care înconjoară mânăstirea).

 

Maica Domnului Umilenia BOGORODICINAIA
Maica Domnului Umilenia
(BOGORODICINAIA)

Poate fi de interes:

Al Doilea Paraclis al Maicii Domnului

Link-uri utile:
Sfânta Mânăstire DERVENT
Pravila de rug[ciune Bogorodicinaia!
Pravila mica de rugaciune – Bogorodisnaia
Facebook – Creștin Ortodox
Ortodoxia Neamului
Pravila de rugăciune “Bogorodicinaia” (Născătoare de Dumnezeu)