Centrul de Cercetare şi Promovare a limbajului mimico-gestual
Comunitatea surzilor este constituită din oameni care au pierderi de auz în diferite grade şi, deloc surprinzător, din oameni auzitori. Aceştia din urmă devin membri “de facto” fie pentru că s-au născut într-o familie de surzi, fie pentru că se identifică puternic cu această comunitate prin folosirea limbajului mimico-gestual şi prin intrarea în viaţa ei culturală.
Deşi răspândită printre auzitori, comunitatea surzilor are o coerenţă puternică şi simţul propriei identităţi. Cel mai important în contextul cumunităţii surzilor este faptul că ei au în comun moştenirea culturală, limba, experienţa de viaţă şi simţul identităţii.
În România, surzii sunt estimaţi la numărul de 30.000. Ca peste tot în lume, ei trăiesc printre auzitori, deşi nu au cu aceştia foarte multe contacte care să depăşească cadrul cotidian obişnuit. În acest fel, surzii sunt un paradox. Deşi sunt în mijlocul lumii, al tumultului oraşului şi al modernităţii, ei sunt singuri, neluaţi în seamă, consideraţi o povară de către Stat din cauza problemelor pe care le ridică „integrarea” lor în societate, adică normalizarea lor, sau, altfel spus, aducerea lor la acelaşi numitor cu auzitorii.