„Îngerii văzând intrarea Preacuratei s-au mirat, cum Fecioara intră în sfânta sfintelor” – Tropar
Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului este prăznuită pe 21 noiembrie. Este cunoscută în vechime sub denumirea de „Vovidenie” sau „Ovidenie”, termen de origine slavonă ce înseamnă „intrare”. Este ziua în care Maica Domnului a fost dusă la templul din Ierusalim de către părinții săi, Ioachim și Ana, respectând făgăduința făcută înaintea lui Dumnezeu de a oferi templului un eventual nou-născut al familiei. Informațiile despre acest episod din viața Maicii Domnului nu sunt consemnate de niciunul dintre cei patru evangheliști, însă sunt preluate de Biserică din Sfânta Tradiție, adică din alte scrieri bisericești apocrife, anume apocrifa din secolul al II-lea, cunoscută sub numele de “Evanghelia după Iacov” sau “Protoevanghelia”.
Vechimea acestei sărbători nu este aceeași cu înființarea bisericii, ci ea datează mai târziu, în secolul al VI-lea, când împăratul Iustinian construiește peste ruinele Templului din Ierusalim o biserică închinată Maicii Domnului. Consacrarea acestei biserici a avut loc în ziua de 21 Noiembrie atât pentru a nu se da uitării momentul când Ioachim și Ana o aduc pe prunca lor Maria, în vârstă de 3 ani, încredințând-o în grija preotului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, cât și pentru a marca faptul că prin sosirea la Templul din Ierusalim a Maicii Domnului se face o excepție incredibilă, de fapt o excepție pe care unii teologi chiar o contestă, și anume Maica Domnului este primită de Zaharia și condusă în sfânta sfintelor. Aici, conform tradiției, intra doar arhiereul și doar o dată pe an pentru a tămâia sfânta sfintelor, numit astăzi, Sfântul Altar. Cu adevărat este foarte greu de înțeles și conceput cum s-a încălcat această regulă a templului evreiesc din Ierusalim de a se introduce o persoană de parte femeiască și fără „o rânduială” am zice noi. Dar acolo unde Dumnezeu voiește, se biruiește rânduiala firii.
Încă de la Naștere, se știa că Maica Domnului nu va fi o persoană oarecare, deoarece nașterea ei a fost vestită de un Înger înainte de a se ști că a fost zămislită. Deci Maica Domnului a fost aleasă de Dumnezeu pentru a deveni, așa cum cântăm noi, „potirul cel sfințit”, pântecele cel preacurat și sfințit din care se va naște Mesia, Mântuitorul sufletelor noastre.
Prin sosirea și viețuirea în Templul din Ierusalim până la vârsta de 15 ani, harul lui Dumnezeu îi făcea pe toți să înțeleagă că acea copilă nu este un om oarecare ci este un trimis al lui Dumnezeu pentru o mare și multașteptată realizare în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Prunca Maria a fost primită cu solemnitate în acea zi de către slujitorii templului și de către celelalte fecioare ce viețuiau deja în templu și împreună cu ceata acelor fecioare a fost însoțită și de ceata puterilor cerești nevăzute, pentru a o sprijini și ajuta să intre în sfânta sfintelor. De la sosire și până la logodirea ei cu Iosif, Maica Domnului petrece într-o perfectă stare de rugăciune și comuniune cu Dumnezeu. Ea a fost condusă în sfânta sfintelor pentru a deveni ea însăși „Sfânta Sfintelor” din care se va naște Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Un alt lucru lămuritor pentru creștini este faptul că de la praznicul intrării Maicii Domnului în Biserică (21 Noiembrie) se pot cânta în Biserică colindele ce vestesc nașterea Domnului. La acest praznic se introduc la Utrenie catavasiile Nașterii Domnului „Hristos se naște, slăviți-L”, acesta fiind momentul oficial al începutului colindelor.
PROTOEVANGHELIA LUI IACOV
Istorisire despre naşterea Preafericitei Născătoare de Dumnezeu şi-n veci Fecioară, Maria
I. Întristarea lui Ioachim
1. În cronicile celor douăsprezece triburi ale lui Israel se spune că trăia odată un om pe nume Ioachim din cale-afară de avut, care aducea mereu la Templu daruri îndoite zicând: “Prisosul darurilor va fi pentru întreg poporul, iar ceea ce se cuvine pentru iertarea păcatelor mele voi dărui Domnului ca să mă aibă în pază”.
2. Iată, sosi şi ziua cea mare a Domnului. Fiii lui Israel au început să aducă daruri, după cum era obiceiul. Atunci Ruben a stat înaintea lui Ioachim şi i-a zis: “Nu ţi-e îngăduit s-aduci tu, primul, daruri, căci n-ai născut vlăstar în Israel”.
3. S-a întristat Ioachim foarte tare şi s-a dus la tablele celor douăsprezece triburi zicând: “Am să caut în cele douăsprezece triburi să văd, oare numai eu n-am născut vlăstar în Israel?”. Şi a căutat şi a găsit că toţi drepţii ridicaseră câte o seminţie în Israel. Apoi şi-a amintit de patriarhul Avraam căruia, spre sfârşitul vieţii, i-a dat Dumnezeu fiu pe Isaac.
4. S-a întristat Ioachim foarte tare şi nu s-a mai arătat femeii sale. Ci s-a dus în pustiu, şi-a pus acolo cortul şi a ţinut post patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi zicând în gândul lui: “Nu voi cobor în casa mea după mâncare şi băutură până când Domnul şi Dumnezeul meu nu se va uita la mine; până atunci rugăciunea îmi va ţine de foame şi de sete”.
II. Ana şi Iudita
5. Iar acum femeia lui plângea şi se izbea cu pumnii în piept din două pricini, zicând: “Aşa să-mi pedepsesc văduvia şi pântecele sterp!”.
6. De ziua cea mare a Domnului, Iudita, o slujitoare, i-a zis: “Cât o să stai cu inima-ntristată? Iată, e ziua cea mare a Domnului, nu se cuvine să jeleşti. Ci împodobeşte-ţi capul cu această cunună pe care mi-a dăruit-o stăpâna ţesătoriei, căci o biată slujitoare cum mă aflu nu se cade să poarte un lucru hărăzit doar celor de neam regesc”.
Dar Ana i-a răspuns: “Piei din ochii mei! Pentru nimic în lume n-am să fac aşa ceva.
Vezi doar cât de tare m-a umilit Domnul! Ori vreun mişel ţi-o fi dat cununa ca să mă faci părtaşă la păcatul tău?”.
Atunci Iudita i-a zis: “De ce să te mai lovesc şi eu când însuşi Dumnezeu ţi-a închis pântecele şi nu-ţi dă voie să rodeşti în Israel!?.
Ana s-a întristat foarte tare, şi-a azvârlit veşmintele de doliu, şi-a spălat părul, s-a
gătit în haine de mireasă şi pe la ceasul al nouălea a coborât în grădină să se plimbe. Şi văzând un dafin s-a aşezat sub el şi a început să se roage la Domnul atotstăpânitorul zicând: “Dumnezeule al părinţilor noştri, binecuvântează-mă şi împlineşte-mi ruga precum ai binecuvântat pântecele Sarei şi i-ai dăruit fiu pe Isaac!”
III. Bocetul Anei
1. Ridicându-şi privirile spre cer zări un cuib de vrăbiuţe în frunzişul dafinului şi prinse a jeli de una singură zicând: “Vai mie, nefericita, cine m-a născut? Din ce pântece am ieşit la lumină? Blestem am devenit în ochii fiilor lui Israel şi cu batjocură m-au alungat ei din Templul Domnului.
2. Vai mie, nefericita, cu cine aş putea să mă asemăn? Nu sunt ca păsările cerului, fiindcă şi păsările cerului aduc pe lume pui, în vreme ce eu nu, Doamne! Vai mie, nefericita, cu cine aş putea să mă asemăn? Nu sunt ca vietăţile pământului, fiindcă şi vietăţile pământului pot zămisli, în vreme ce eu nu, Doamne! Vai mie, nefericita, cu cine oare mă asemăn? Nu sunt ca vietăţile din ape, căci şi ele pot zămisli, în vreme ce eu nu, Doamne! Vai mie, nefericita, cu cine aş putea să mă asemăn? Pământului, nici lui nu-i sunt asemeni, căci şi pământul rodeşte la soroc şi pe tine, Doamne, te binecuvântează!”.
IV. Bunavestire
1. Şi, iată, un înger al Domnului a venit asupra ei şi i-a zis: “Ana, Ana, Domnul a împlinit ruga ta: vei prinde sămânţă în pântec şi vei naşte prunc, iar despre neamul tău se va vorbi în toată lumea”. Şi a răspuns Ana: “Să trăiască Domnul Dumnezeul meu, dacă voi naşte prunc – băiat ori fată – îl voi dărui Domnului Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vieţii sale”.
2. Şi au venit la ea doi îngeri şi i-au zis: “Iată, bărbatul tău se întoarce acasă cu turmele. Căci un înger al Domnului a coborât la el şi i-a zis: „Ioachim, Ioachim, Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea; coboară cu turmele din pustie căci, femeia ta, Ana, va rămâne grea!””.
3. Atunci a coborât Ioachim şi a grăit către păstorii lui, zicând: “Aduceţi-mi aici zece mioare curate şi neîntinate pentru Domnul Dumnezeul meu; douăsprezece juninci blânde pentru preoţi şi sinedriu şi o sută de iezi pentru întreg poporul!”.
4. Şi, iată, când a sosit Ioachim cu turmele, Ana stătea la poartă. Văzându-l, a alergat şi i s-a prins de gât zicând: “Acum ştiu că Domnul Dumnezeu m-a binecuvântat din plin. Iată, cea care a fost văduvă nu mai este şi cea care n-a avut copii va zămisli”. Prima zi Ioachim a rămas acasă şi s-a odihnit`.
V. Izbăvirea
1. În ziua următoare, ducându-se cu darurile la Templu, cugeta în sinea lui: “Dacă Dumnezeu mă ocroteşte, voi vedea astăzi petalonul marelui preot”. Şi pe când îşi oferea darurile, Ioachim se privi atent în petalonul preotului care urca treptele altarului şi nu văzu nici un păcat în inima sa. Apoi zise: “Domnul mă ocroteşte şi mi-a iertat toate păcatele”. Astfel ieşi din Templul Domnului izbăvit şi se întoarse acasă.
2. După nouă luni Ana a născut. Şi a întrebat-o pe moaşă: “Ce-am adus pe lume?”. Iar moaşa i-a răspuns: “O fată”. Şi a zis Ana: “Sufletul meu a fost azi preamărit”. Şi a culcat pruncul în leagăn. Trecând zilele cuvenite Ana s-a spălat, şi-a alăptat pruncul şi i-a pus numele Maria.
VI. Cei şapte paşi ai Mariei
1. Zi după zi prindea puteri copila. Când a împlinit şase luni, a pus-o Ana jos, pe pământ, să vadă numai dacă poate sta în picioare. Şi ea, făcând şapte paşi roată-mprejur, s-a întors în braţele Anei. Iar aceasta, ridicând-o, grăi aşa: “Să trăiască Domnul Dumnezeul meu, n-o să mai umbli pe pământ până când nu te voi duce în Templul Domnului”. Şi i-a făcut copilei loc de rugăciune în odaia ei, nemaiîngăduindu-i să se atingă de lucruri pângărite şi impure. Apoi le-a chemat pe fiicele neîntinate ale evreilor, ca să se joace cu ea.
2. Când pruncul împlini un an, Ioachim făcu masă mare şi chemă preoţii, învăţaţii, bătrânii şi întreg poporul lui Israel. Şi o aduse pe copilă înaintea preoţilor care o binecuvântară zicând: “Dumnezeule al părinţilor noştri, binecuvântează pe copila aceasta şi dă-i un nume slăvit în veci de toate neamurile pământului”. Şi întreg poporul răspunse: “Aşa să fie, aşa să fie, amin!”. Şi o duse apoi Ioachim înaintea arhiereilor care o binecuvântară zicând: “Dumnezeule preaînalt, coboară-ţi privirea peste copila aceasta şi dă-i o binecuvântare desăvârşită!”.
3. După aceea Ana o luă în braţe, o duse în micul templu din odaia ei şi începu s-o alăpteze. Şi cântă Ana întru slava lui Dumnezeu aşa: “Voi înălţa un cântec de slavă Domnului Dumnezeului meu pentru că m-a luat în seamă şi a şters batjocura duşmanilor mei; şi mi-a dat rod sfânt, unic după fire, dar cu mai multe chipuri înaintea Lui. Cine va vesti fiilor lui Ruben că Ana îşi alăptează pruncul? Auziţi, auziţi toate cele douăsprezece triburi ale lui Israel, Ana îşi alăptează pruncul!”. Apoi o culcă pe Maria în pătuţul ei din templu şi se îngriji de oaspeţi. Aceştia, după terminarea petrecerii, se risipiră pe la casele lor slăvindu-l cu mare bucurie pe Dumnezeul lui Israel.
VII. Prezentarea la Templu
1. Lunile se adăugau una câte una la vârsta copilei. Când împlini doi ani Ioachim îi zise Anei: “Iată, a venit timpul s-o ducem la Templul Domnului. Trebuie să ne ţinem cuvântul dat, ca nu cumva să ne-o ceară Atotstăpânitorul şi să rămână darul neprimit”.
Dar Ana răspunse: “Hai să mai aşteptăm un an, ca să nu plângă mititica după tatăl şi după mama ei”. “Să mai aşteptăm”, încuviinţă Ioachim.
2. Când Maria împlini trei ani, Ioachim zise: “Chemaţi pe fiicele neîntinate ale evreilor. Fiecare să ţină în mână o făclie aprinsă pentru ca pruncul să nu tânjească după ce lasă în urmă, iar inima să nu-i fie răpită de vreun lucru străin de Templul Domnului”. Fecioarele merseră cu făclii în mâini până la Templul Domnului. Aici preotul o întâmpină pe Maria şi, sărutând-o, o binecuvântă zicând: “Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfârşitul veacurilor El îşi va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel”.
3. Şi a aşezat-o pe a treia treaptă a altarului, iar Domnul Dumnezeu a pogorât har asupra ei. Atunci Maria începu să danseze şi toată casa lui Israel o îndrăgi.
VIII. Marele preot Zaharia
1. Părinţii plecară uimiţi şi mulţumeau Dumnezeului atotstăpânitor că fiica lor nu şi-a întors privirea înapoi. Maria rămase în Templul Domnului curată ca o porumbiţă şi primea hrană din palma unui înger.
2. Iar când a împlinit doisprezece ani s-au adunat preoţii şi au zis: “Iată, Maria a petrecut doisprezece ani în Templul Domnului. Ce facem cu ea, ca nu cumva să ne pângărească locul de rugăciune!?”. Şi au grăit arhiereului: “Tu, care ai grijă de altarul Domnului, intră şi roagă-te pentru dânsa, iar de va fi să-ţi arate Domnul ceva, aceea vom face”.
3. Atunci marele preot, îmbrăcat în veşmântul cu doisprezece clopoţei, a intrat în Sfânta Sfintelor şi s-a rugat pentru ea. Şi, iată, un înger al Domnului a stat deasupra lui şi i-a zis: “Zaharia, Zaharia, mergi şi cheamă aici pe toţi bărbaţii care au rămas văduvi; spune-le să vină fiecare cu câte o nuia în mână, iar cel căruia Domnul îi va arăta vreun semn, acela o va primi pe fată de soţie!”. Atunci o mulţime de crainici sunând din trâmbiţa Domnului s-a împrăştiat prin toate colţurile Iudeii. Cei chemaţi se adunară în grabă.
IX. Alegerea lui Iosif
1. Iosif îşi lăsă îndată lucrul şi se duse la adunare. Toţi aveau câte o nuia în mână. Marele preot a strâns nuielele, a intrat cu ele în Sfânta Sfintelor şi s-a rugat. După ce a terminat rugăciunea a luat nuielele şi le-a dat fiecăruia înapoi. Dar nici una nu avea vreun semn. Pe cea din urmă o luă Iosif. Şi, iată, o porumbiţă zvâcni din nuiaua lui, zbură puţin şi i se aşeză pe creştet.
Atunci preotul îi zise: “Ţie ţi-a fost sortit să ai grijă de fecioara Domnului”.
2. Iosif răspunse: “Dar ştii că eu am fii şi sunt bătrân, în vreme ce Maria e de-abia o copilă. Am să ajung de râsul fiilor lui Israel”. Atunci marele preot îi zise lui Iosif: “Teme-te de Domnul Dumnezeul tău şi adu-ţi aminte cum i-a pedepsit pe Core, pe Datan şi pe Abiram, cum s-a căscat pământul şi i-a înghiţit din pricina răzvrătirii lor. Teme-te, ca să nu se întâmple la fel şi-n casa ta”.
3. De frică Iosif o luă pe Maria la el şi-i zise: “Te-am luat din Templul Domnului, dar acum te las singură. Căci eu trebuie să plec la treburile mele. Până mă întorc eu, Domnul va avea grijă de tine”.
X. Maria ţese catapeteasma
1. Tot atunci s-au adunat preoţii şi au hotărât să facă o nouă catapeteasmă pentru Templul Domnului. Marele preot a poruncit: “Aduceţi câteva fecioare din tribul lui David!”. Iar slujitorii s-au dus, au căutat pretutindeni şi au găsit şapte fecioare. Marele preot şi-a amintit de Maria. Căci şi ea făcea parte din tribul lui David şi era neîntinată în faţa lui Dumnezeu. Aşadar slujitorii au chemat-o şi pe ea.
2. Apoi le-au dus pe toate în Templul Domnului. Iar marele preot le-a zis: “Trageţi la sorţi ca să ştim cine va ţese aurul, amiantul, inul, mătasea, hiacintul, purpura şi porfirul cel adevărat”. Mariei i-au picat porfirul şi purpura. După ce le-a luat s-a întors acasă. Pe timpul acela Zaharia rămase mut, iar Samuel îi ţinea locul până ce avea să-i revină graiul. Şi Maria începu a ţese purpura.
XI. Bunavestire
1. Într-o zi a luat ulciorul şi s-a dus la apă. Când, iată, o voce îi spune: “Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti între femei”. Ea se tot uita în dreapta şi-n stânga să vadă oare de unde vine glasul acela. Apoi, tremurând de spaimă, se întoarse acasă. Puse ulciorul jos, luă porfirul, se aşeză pe scaun şi începu să coasă.
2. Când, iată, un înger al Domnului apăru în faţa ei şi-i zise: “Nu te teme, Maria, căci ai găsit har la Atotstăpânitorul şi vei rămâne grea de la Cuvântul Lui”. Auzind acestea, Maria cugetă în sine, apoi întrebă: “Dacă rămân grea de la Dumnezeul vieţii, voi naşte ca toate celelalte femei?”.
3. Atunci îngerul Domnului îi răspunse: “Nu, Maria, ci o putere a Domnului se va revărsa ca o umbră peste tine. De aceea rodul sfânt care se va naşte din pântecele tău va fi numit Fiu al Celui Preaînalt. Şi-i vei pune numele Iisus. Căci El va mântui poporul acesta de păcate”.
Şi a răspuns Maria: “Iată roaba Domnului la picioarele Sale! Facă-mi-se după cuvântul tău”.
XII. Vizita la Elizabeta
1. După ce a terminat de lucrat porfirul şi purpura le-a dus marelui preot. El a binecuvântat-o şi i-a zis: “Maria, Domnul Dumnezeu a preamărit numele tău; binecuvântată vei fi în toţi vecii pe pământ”.
2. Apoi Maria se duse plină de bucurie la Elizabeta, ruda ei. Ajunse şi bătu la uşă. Elizabeta aruncă purpura din mână, alergă să deschidă şi văzând-o pe Maria o binecuvântă zicând: “Cum se face că a venit la mine Maica Domnului meu? Iată, pruncul din pântece a tresărit şi te-a binecuvântat”. Maria uitase de lucrurile tainice pe care i le spusese arhanghelul Gabriel. Atunci îşi înălţă privirile către cer şi zise: “Cine sunt eu, Doamne, căci toţi mă binecuvântează?!”.
3. A rămas trei luni în casa Elizabetei. Pântecele începu să-i crească. Înfricoşându-se, a venit la Nazaret şi tot încerca să se ascundă de fiii lui Israel. Avea şaisprezece ani când i s-au întâmplat aceste lucruri tainice.
XIII. Întoarcerea lui Iosif
1. Maria era în luna a şasea când se întoarse şi Iosif de la treburile sale. Intrând el în casă o găsi cu pântecele crescut. Atunci se lovi peste faţă, se azvârli pe un sac şi începu să jelească zicând: “Cu ce ochi o să mă mai uit la Domnul Dumnezeu? Cum să mă rog pentru copila aceasta, căci am luat-o de soţie din Templul Domnului Dumnezeului meu şi n-am păzit-o. Cine m-a batjocorit, cine a adus răul peste casa mea pângărind o fecioară? Oare s-a repetat cu mine povestea lui Adam? Căci aşa cum, în vreme ce Adam îl proslăvea pe Dumnezeu, veni şarpele şi, găsind-o singură pe Eva, o posedă, la fel mi s-a-ntâmplat şi mie”.
2. Apoi Iosif se ridică de jos, o chemă pe Maria şi-i zise: “De ce-ai făcut asta când ştiai că eşti hărăzită lui Dumnezeu? Ai uitat de Domnul Dumnezeul tău? Tu, care-ai primit mâncarea în Sfânta Sfintelor din palma unui înger, de ce ţiai întinat sufletul?”.
3. Ea însă izbucni în plâns amarnic şi-i zise: “Crede-mă, sunt curată şi nu cunosc bărbat”. Iosif o întrebă: “Atunci de unde-i pruncul din pântecele tău?”.
Ea răspunse printre lacrimi: “Să trăiască Domnul Dumnezeul meu, nu ştiu de unde este”.
XIV. Îngerul îl vesteşte pe Iosif
1. Iosif se înspăimântă foarte tare. Se îndepărtă grabnic de Maria şi începu să se gândească ce va face cu ea. Îşi zise: “Dacă ascund păcatul ei, încalc legea Domnului. Dacă o duc înaintea fiilor lui Israel, mă tem să nu poarte în ea sămânţă îngerească şi să nu trimit la moarte un om nevinovat. Ce să mă fac cu ea? S-o părăsesc pe ascuns?”. Tot gândindu-se l-a prins noaptea.
2. Şi iată că un înger al Domnului îi apare în vis şi-i zice: “Nu-ţi fie teamă pentru copila aceasta, căci pruncul din ea este de la Duhul Sfânt. Va naşte un fiu pe care îl vei numi Iisus; El va mântui poporul său de păcate”. Apoi s-a trezit Iosif, l-a slăvit pe Dumnezeul lui Israel pentru că i-a făcut o asemenea bucurie şi a continuat să aibă grijă de Maria.
XV. Înaintea marelui preot
1. Într-o zi veni la el învăţătorul Ana şi-i zise: “De ce-ai lipsit de la adunare?”. Iosif răspunse: “Fiindcă abia sosisem de pe drum şi m-am odihnit”. Dar întorcându-se Ana văzu că Maria rămăsese însărcinată. Fugi la marele preot şi-i zise: “Iosif, de care tu eşti răspunzător, a făcut o nelegiuire”. Preotul întrebă: “Ce anume?”. Ana răspunse: “A pângărit fecioara pe care a luat-o din Templul Domnului, a făcut-o soţie cu de-a sila şi a ţinut-o ascunsă de fiii lui Israel”.
2. Atunci preotul întrebă uluit: “Iosif a făcut una ca aceasta?”. Ana, învăţătorul, îi răspunse: “Trimite slujitorii şi-o să te convingi că Maria a rămas grea”. Şi au mers slujitorii şi au găsit-o pe Maria aşa cum spusese Ana. Şi o aduseră împreună cu Iosif la judecată.
3. Preotul cel mare o întrebă: “Maria, de ce-ai făcut asta? De ce ţi-ai pângărit sufletul şi ai uitat de Domnul Dumnezeul tău? Tu, care-ai fost hrănită în Sfânta Sfintelor şi ai primit mâncarea din palma unui înger, tu, care-ai ascultat imnurile de slavă şi ai dansat în faţa lui Dumnezeu, de ce, de ce-ai făcut aceasta?”.
Ea însă răspunse plângând: “Pe Domnul Dumnezeul meu cel viu mă jur că sunt curată înaintea Lui şi nu cunosc bărbat”.
4. Preotul se întoarse atunci către Iosif şi-i zise: “De ce-ai făcut asta?”. Dar Iosif răspunse: “Pe Domnul Dumnezeul meu cel viu mă jur că nu m-am atins de ea”. Preotul grăi: “Să nu-mi vii cu jurăminte mincinoase. Spune-mi adevărul! Ţi-ai făcut-o soţie cu de-a sila, ai ţinut-o ascunsă de fiii lui Israel şi nu ţi-ai plecat capul sub mâna atotputernică a lui Dumnezeu, ca să-ţi fie neamul binecuvântat”. Auzind acestea Iosif tăcu.
XVI. Încercarea apei
1. Preotul i-a zis: “Să înapoiezi fecioara pe care ai luat-o din Templul Domnului!”. Atunci Iosif izbucni în plâns. Iar preotul continuă: “Am să vă dau să beţi apa încercării Domnului, căci doar aşa vor ieşi la lumină păcatele voastre”.
2. Apoi preotul i-a dat să bea lui Iosif şi l-a trimis în munţi. Dar acesta se întoarse teafăr şi sănătos. După aceea i-a dat să bea Mariei şi a trimis-o în munţi. Dar şi Maria se întoarse teafără de acolo. Tot poporul era uimit văzând că nici unul nu păcătuise.
3. Atunci preotul luă cuvântul şi zise: “Dacă Domnul n-a putut să scoată la iveală păcatele voastre, cum o să vă judec eu!?”. Şi i-a lăsat să plece acasă. Astfel Iosif o luă pe Maria şi plecară amândoi spre casă mulţumind şi slăvind pe Dumnezeul lui Israel.
XVII. Călătoria la Betleem
1. Iată că veni poruncă de la împăratul Augustus să se facă recensământul locuitorilor din Betleemul Iudeii. Atunci Iosif îşi zise: “Mă duc să-i înscriu pe fiii mei, dar ce să fac cu Maria: s-o trec ca soţie? Mi-e ruşine. Ca fiică? Dar toţi fiii lui Israel ştiu că n-am nici o fiică. În ziua Domnului facă-se după voia Domnului!”.
2. Puse dar şaua pe spinarea măgăriţei şi o aşeză deasupra pe Maria. Unul din feciorii lui ţinea frâul, iar Iosif mergea pe-alături. Când ajunseră la vreo trei mii de paşi de Betleem, Iosif întoarse capul şi văzu că Maria suferea. Îşi zise în gând: “Tare o mai chinuie pruncul din ea!”. Mai întoarse o dată capul şi o văzu râzând. Atunci îi zise: “Ce-i cu tine, Maria, ba eşti veselă peste poate, ba întristată?!”.
Iar Maria răspunse: “Văd două popoare înaintea ochilor: unul plânge şi se zbuciumă, altul se bucură şi se veseleşte”.
3. La jumătatea drumului Maria grăi către Iosif: “Dă-mă jos de pe măgăriţă căci pruncul din mine vrea să-L scot la lumină”. El făcu întocmai şi o întrebă: “Unde să te duc, ca să te feresc de ochii lumii? Prin preajmă nu se află nici o casă”.
XVIII. Naşterea lui Iisus
1. Până la urmă au găsit o peşteră. Iosif intră, o lăsă pe Maria în grija fiilor săi, iar el plecă să caute o moaşă evreică prin ţinutul Betleemului.
2. Eu, Iosif, mergeam fără să înaintez nici un pas. Am privit aerul şi l-am văzut încremenit de uimire. Am privit bolta cerului şi am văzut-o nemişcată. Păsările îşi încetară zborul.
Am privit pe pământ şi am văzut câţiva oameni aşezaţi în jurul unui blid, gata să mănânce. Dar mestecând nu mestecau, luând dumicatul nu-l luau şi ducându-l la gură nu-l duceau. Toţi stăteau cu ochii spre cer. Era şi o turmă de oi la păscut, care însă nu se mişca din loc.
Păstorul ridicase toiagul, dar mâna îi încremenise deasupra capului. Am privit spre râu şi am văzut cum stăteau iezii cu boturile aplecate, dar fără să bea.
Apoi dintr-o dată toate-şi reluară mersul lor firesc.
XIX. Peştera luminoasă
1. Şi, iată, o femeie care cobora de la munte se opri şi mă întrebă: “Încotro, omule?”. Eu răspund: “Merg să caut o moaşă evreică”. Ea mă întreabă iar: “Eşti din Israel?”. “Da”, răspund eu. Ea din nou către mine: “Dar cine-i femeia care naşte în peşteră?”. “Logodnica mea”, zic eu. Ea mai departe: “Aşadar nu ţi-e nevastă?! “. Atunci îi vorbesc aşa: “Fata se numeşte Maria, a crescut în Templul Domnului şi, cu toate că trebuia să-mi fie soţie, nu-mi este. A rămas grea de la Duhul Sfânt”. Atunci moaşa îl întrebă “E-adevărat ce-mi spui?!”. Iosif răspunse: “Vino şi vezi! “. Şi au plecat împreună.
2. Când au ajuns au văzut că peştera era umbrită de un nor luminos. Atunci moaşa strigă: “Azi s-a înălţat sufletul meu, căci ochii mei văzură lucruri neobişnuite! S-a născut mântuire pentru Israel!”. Apoi norul a început să se ridice. Înăuntrul peşterii străluci o lumină atât de puternică, încât n-am putut-o suporta. Apoi se ridică şi lumina, iar din ea apăru noul născut care-şi întindea gura după sânul maicii sale. Moaşa strigă iar: “Mare a fost pentru mine ziua de azi, căci am văzut minune nouă!”.
3. Ieşind din peşteră moaşa o întâlni pe Salomeea” şi-i zise: “Salomee, Salomee, uite ce minune s-a-ntâmplat: o fecioară a născut prunc!”. Dar Salomeea răspunse: “Să trăiască Domnul Dumnezeu, n-am să cred că o fecioară a născut decât după ce voi încerca eu însămi cu degetul starea trupului ei”.
XX. Salomeea necredincioasa
1. Atunci moaşa s-a întors în peşteră şi i-a zis Mariei: “Întinde-te, fecioară, căci în jurul tău e-o mare neînţelegere”. Dar abia vârî Salomeea degetul între picioarele Mariei, că începu să urle de durere: “Vai mie, necredincioasă şi nelegiuită! Fiindcă L-am ispitit, Dumnezeu cel viu mi-a ars mâna”.
2. Apoi a îngenunchiat în faţa Atotstăpânitorului şi a zis: “Dumnezeule al părinţilor mei, aminteşte-ţi că sunt din neamul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob. Nu mă da drept pildă fiilor lui Israel, ci îngăduie să mă întorc la săracii mei. Căci Tu ştii, Stăpânitorule, că am vindecat în numele Tău şi de la Tine am luat răsplată”.
3. Şi iată că un înger al Domnului a stat deasupra ei şi i-a zis: “Salomee, Salomee, Domnul ţi-a ascultat rugăciunea. Ia pruncul în braţe şi te vei vindeca!”.
4. Atunci Salomeea a luat pruncul în braţe şi a zis: “Mă închin în faţa Celui născut spre a fi rege al Israelului”. Pe loc mâna i s-a vindecat şi a ieşit din peşteră izbăvită. Dar un glas necunoscut îi porunci: “Salomee, Salomee, nu vorbi nimănui de minunile pe care le-ai văzut, până când pruncul nu va intra în Ierusalim!”.
XXI. Închinarea magilor
1. Iosif se pregăti să plece spre Iudeea. În Betleem se iscă mare zarvă, fiindcă veniseră câţiva magi care tot întrebau unde este Regele iudeilor cel abia născut. “Noi – ziceau ei – am văzut steaua Lui către răsărit şi am venit să I ne închinăm”.
2. Auzind Irod lucrul acesta se cutremură. Trimise îndată slujitori să-i caute pe magi, apoi îi chemă la el pe mai marii preoţimii şi-i întrebă: “Unde stă scris că se va naşte Mesia?”. Preoţii răspunseră: “În Betleemul Iudeii, aşa stă scris”. Şi-i lăsă în pace. După aceea îi întrebă pe magi ce semn au văzut despre Regele nou născut. Iar magii răspunseră: „Am văzut o stea uriaşă care strălucea atât de tare, încât toate celelalte stele din jurul ei se stinseră şi nu se mai zăreau. Aşa ne-am dat seama că se născuse Regele Israelului şi am plecat să I ne închinăm”.
3. Magii şi-au continuat drumul până la peşteră călăuziţi de stea. Aceasta rămase deasupra, în timp ce magii intrară şi, văzând pruncul lângă maica sa, Maria, începură să scoată daruri alese din desagi: aur, smirnă şi tămâie.
4, Apoi, sfătuiţi de înger să nu treacă prin Iudeea, se întoarseră pe alt drum în ţara lor.
XXII. Uciderea pruncilor
1. Aflând Irod că magii şi-au bătut joc de el se înfurie peste măsură, îşi chemă ucigaşii plătiţi şi le porunci: “Omorâţi copiii de până la doi ani!“.
2. Maria se înspăimântă când auzi că pruncii sunt smulşi de la sânul mamelor. Îl luă pe Iisus, îl înfăşură în scutece şi-L aşeză în ieslea boilor.
3. Elizabeta, ruda ei auzind şi ea că ucigaşii regelui umblă după Ioan, îşi luă pruncul şi fugi cu el în munţi să-i caute ascunzătoare. Dar nu găsi nici un loc potrivit. Atunci, sfâşiată de durere, Elizabeta strigă: “Munte al lui Dumnezeu, primeşte la adăpostul tău o mamă cu prunc mic!”. Şi îndată muntele se deschise şi o primi înăuntru. O lumină puternică îi însoţea mereu, căci îngerul Domnului mergea cu ei şi le purta de grijă.
XXIII. Uciderea marelui preot Zaharia
1. În timpul acesta Irod îl căuta cu înverşunare pe Ioan. Trimise câţiva slujitori de-ai săi la Zaharia, ca să-l întrebe unde şi-a ascuns copilul. Dar Zaharia le răspunse: “Eu sunt un biet slujitor al lui Dumnezeu şi am grijă numai de Templul Domnului. Nu ştiu unde se află fiul meu”.
2. Când slujitorii îl înştiinţară pe Irod, acesta clocotind de mânie zise: “Fiul lui va ajunge să domnească în Israel”. Şi trimise încă o dată oameni la Zaharia, ca să-l întrebe: “Spune drept unde stă ascuns fiul tău? Ştii bine că viaţa ta e în mâinile mele”.
3. Zaharia răspunse aşa: “Dacă-mi iei viaţa, mucenic al Domnului voi fi. Stăpânitorul va primi la El sufletul meu, căci ai vărsa sânge nevinovat în pridvorul Templului”. În zorii zilei l-au omorât pe Zaharia. Fiii lui lsrael nu ştiau nimic.
XXIV. Descoperirea omorului
1. Când au sosit preoţii la ceasul consacrat salutului, Zaharia n-a ieşit să-i întâmpine ca de obicei şi să le dea binecuvântarea. Ei au hotărât să-l aştepte, căci aşa se cuvenea – să rostească o rugăciune şi să slăvească pe Cel de Sus.
2. Văzând însă cât de mult întârzie se înspăimântară. Atunci unul dintre ei îşi luă inima-n dinţi şi intră în Templu. Aici zări sânge închegat lângă altar şi auzi o voce care-i zise: “Zaharia a fost ucis, iar sângele nu i se va şterge până când nu va veni răzbunătorul său”. Auzind acestea îl cuprinse frica. Ieşi repede să le spună şi celorlalţi preoţi.
3. Prinzând mai mult curaj au intrat cu toţii şi au văzut ce s-a-ntâmplat. Atunci s-a prăbuşit o bucată din tavanul Templului, iar ei şi-au sfâşiat veşmintele de sus până jos. Trupul mortului nu l-au găsit. I-au găsit doar sângele închegat. De aceea, făcându-li-se frică, au ieşit în grabă şi au vestit întregului popor că Zaharia a fost omorât. Aşa au aflat toate triburile, de-au ţinut doliu după el şi l-au bocit trei zile şi trei nopţi.
4. Iar după trei zile s-au adunat preoţii, ca să aleagă cine va sta în locul lui. Şi sorţii au căzut pe Simeon. Acesta fusese înştiinţat de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până nu-l va vedea pe Mesia întrupat.
Epilog
1. Iar eu, Iacov, cel care am scris această cronică, m-am retras în pustiu până când s-a potolit zavera stârnită la moartea lui Irod. Aici L-am proslăvit pe Dumnezeu Stăpânitorul, Cel ce mi-a dat inspiraţia şi înţelepciunea să o scriu.
Note din tradiția strămoșească:
Intrarea Maicii Domnului în biserică, marcată de credincioși pe 21 noiembrie, este considerată și Sărbătoarea Luminii . În tradiția populară se spune că în această zi, cunoscută ca și Ovidenie, se deschid cerurile, iar oamenii pot să înțeleagă graiul animalelor.
De Intrarea Maicii Domnului în Biserică toți cei care sunt certați trebuie să se împace, cerându-și iertare unii de la alții, pentru ca Postul Crăciunului să le fie de folos. În această zi de mare sărbătoare, cu cruce roșie în calendar, este dezlegare la pește.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este considerată a fi o zi magică şi este asociată în popor cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul şi soarele. Pentru reuşita copiilor din familie, candela trebuie să fie aprinsă în căminul fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea.
Tot în tradiția populară, Vovidenia sau Ovidenia ar fi ziua în care începe iarna, iar ţăranii spun că în noaptea de Ovidenie comorile ascunse ard cu flacără albastră, iar cerurile se deschid şi, precum în ziua de Crăciun, animalele pot grăi cu glas omenesc.
Cum este o sărbătoare a luminii, “ce sparge întunericul iernii şi al morţii”, există tradiţia de a petrece această noapte cu lumină şi cu focuri aprinse, cercetând cerul cu luare-aminte pentru a afla din semnele vremii şi ale rodului anului ce urmează, dar “frumuseţile cerului sunt văzute numai de cei buni la Dumnezeu”.
Pe 21 noiembrie, ortodocşii merg la biserică la slujbă şi cinstesc această zi prin rugăciune şi ofrande: bucate de post, peşte şi lumânări pe care preoţii le sfinţesc. Toţi cei care respectă această sărbătoare vor avea parte de sănătate, bucurii şi reuşite, iar în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie. Praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numit şi Aducerea Maicii Domnului la Templu sau Maria mică.
Poate fi de interes:
Creștin-Ortodox: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Doxologia: (✝) Intrarea în biserică a Maicii Domnului
Mitropolia Banatului: Intrarea în biserică a Maicii Domnului, rod al făgăduinţei
Ziarul Lumina: Intrarea în biserică a Maicii Domnului (Dezlegare la peşte)
Descărcare / download evanghelia apocrifă a lui Iacov în format PDF:
ProtoEvanghelia lui Iacov: FIȘIER PDF